Cât costă sistemul de lasere de mare putere de la Măgurele și cine îl va furniza

Cât costă sistemul de lasere de mare putere de la Măgurele și cine îl va furniza
Publicat: 11/07/2013, 20:02
Actualizat: 30/09/2018, 14:46

Compania franceză Thales va furniza, în cadrul unui contract de 60 milioane euro, sistemul de lasere de mare putere al proiectului dezvoltat din fonduri europene la Turnu-Măgurele, contractul fiind semnat joi, la București, în prezența premierilor român și francez, Victor Ponta și Jean-Marc Ayrault.

Contractul a fost semnat de către directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Ingineri Nucleară „Horia Hulubei” și președintele Thales Optronique SAS, Gil Michielin.

Potrivit companiei franceze, este vorba de cel mai mare contract acordat vreodată unei industrii de către un institut național de cerectare în cadrul unui proiect cu finanțare europeană. Valoarea totală a proiectului de la Măgurele este de 293 milioane euro.

Sistemul de lasere furnizat de Thales va genera un nivel de putere fără precedent, de circa 2×10 petawatts (10 la puterea 15 watts) în pulsații ultrascurte. Acest tip de laser va deschide drumul către o nouă generație de acceleratori de particule extrem de puternici, care vor fi mai mici și mai puțin costisitori și vor fi destinați cercetării fundamentale din fizică, precum și aplicațiilor medicale.

Tot în prezența celor doi premieri, au mai fost semnate un memorandum pentru pregătirea specialiștilor în domeniul fizicii nucleare și laserelor, între Thales și Politehnica din București.

De asemenea, directorii agențiilor naționale pentru deșeuri radiocative din cele două țări au semnat un acord de cooperare în domeniu.

În urmă cu trei săptămâni, ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, a anunțat că ministrul francez al Educației va veni în România în septembrie, fiind interesat de consolidarea parteneriatul strategic dintre cele două țări, dar și de proiectul laserului de la Măgurele.

ELI-NP (Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics), un centru de cercetări în domeniul fizicii nucleare care va fi construit la Măgurele, este unul dintre cei trei piloni ai proiectului european ELI, care va deveni cea mai avansată structură pe plan mondial destinată studiilor legate de radiația fotonică cu caracteristici extreme. Celelalate două centre – ELI-Beamlines și ELI-ALPS – vor fi construite la Praga (Cehia) și, respectiv, Szeged (Ungaria).

Construcția centrului de cercetare ELI-NP la Măgurele ar trebui finalizată până în toamna anului 2014, pentru ca apoi să fie instalate cele două lasere de mare putere și sistemul de radiție gamma, iar centrul de cercetare să fie operațional din 2017.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O femeie din SUA, condamnată din greşeală pentru crimă, a stat 43 de ani după...
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ţara dispare de pe hartă. Se fac planuri de INVAZIE: O necesitate ISTORICĂ
A fost dezlegat cel mai mare mister al omenirii. De ce trăim un anumit număr...
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Astronauții de pe Marte ar putea avea nevoie de dializă renală la întoarcerea pe Pământ
×